Deși am fost mai mereu prins, în 2023 mi-am optimizat bine timpul. Am învățat să mă adaptez la zonele frecventate, dar și la mișcările pe care animalele le fac în funcție de anotimp.
Dacă în 2016 fotografiam reptile și amfibieni, iar în 2018 am făcut primii pași spre mamifere, anul acesta am descoperit lumea păsărilor. A fost fantastic! După doi ani mai dificili, anul acesta mi-am regăsit plăcerea nebună de a ieși în natură, de a trage de mine fără să simt oboseala sau alt efort, iar asta s-a întâmplat datorită dimineților și serilor petrecute pe malul bălților, în preajma păsărilor.
Dobrogea – Poveste cu parfum de toamnă
Dobrogea e frumoasa oricand, dar parca toamna are un farmec aparte. Am revenit in Bucuresti si am adus cu mine mai multe amintiri si cuvinte decat fotografii. Le-am pus pe toate in aceeasi oala si am mai scris o fila in jurnal. Notez aici povestile deosebite, intamplarile de care vreau sa-mi aduc aminte peste ani. 🙂
Continue reading “Dobrogea – Poveste cu parfum de toamnă”Marmota (Marmota marmota) – Întâlnire surpriză în Munții Făgăraș
Marmota (Marmota marmota) și vipera comună (Viperă berus) au fost cele două specii faine pe care le-am fotografiat sâmbătă, în Munții Făgăraș.
Am ajuns acolo speriat de temperaturile ridicate din sudul României, temperaturi care m-au făcut să renunț la visele cu balaurul din Dobrogea sau la cele cu febletea mea neagră din Dâmbovița.
Continue reading “Marmota (Marmota marmota) – Întâlnire surpriză în Munții Făgăraș”Viperele din județul Cluj – Iulie 2018
Sfârșitul săptămânii trecute m-a prins tare nehotărât. Mi-a fost greu să aleg între o drumeție prin Dobrogea sau una prin Bucegi, așa că am plecat după viperele din județul Cluj.
După o primăvară capricioasă, fără realizări extraordinare (excluzând aici expediția din Milos) și doar două ture ceva mai faine vara aceasta, în Bulgaria și în Dobrogea, excursia după viperele din județul Cluj mi-a prins foarte bine. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am hotărât să scriu din nou pe blog, după o pauză de două luni.
Continue reading “Viperele din județul Cluj – Iulie 2018”Macrovipera lebetina schweizeri – Vipera din Milos
Îmi doream de mult să ajung în Milos pentru a fotografia una dintre cele mai rare vipere din Europa, Macrovipera lebetina schweizeri.
Am avut nevoie de doi ani ca să realizez că în herping e la fel ca în alte ramuri ale vieții. Dacă nu-ți pierzi mințile, iți pierzi timpul! 🙂
Scriu asta pentru că cele mai frumoase expediții de până acum au fost cele care păreau irealizabile la prima vedere.
În spatele fotografiilor mele cu vipere stau luni întregi de planuri, sacrificii, drumuri interminabile și mai ales fericirea viselor împlinite. Cam asta s-a întâmplat și în cazul expediției din Milos.
Continue reading “Macrovipera lebetina schweizeri – Vipera din Milos”Montivipera xanthina – Vipera otomană – Grecia
Nebunia cu vipera otomană ( Montivipera xanthina ) a început anul trecut în octombrie. Eram în drum spre Bulgaria când mi-a venit ideea și le-am spus prietenilor că vreau să fotografiez cea mai mare viperă europeană. În iarnă, m-am documentat și am bătut planul în cuie.
Continue reading “Montivipera xanthina – Vipera otomană – Grecia”Vipera berus nikolskii – Premieră în județul Prahova
Despre Vipera berus nikolskii am tot scris, atât pe blog, cât și pe Facebook . Toată lumea știe de pasiunea mea pentru ea și nu cred că mai are nevoie de vreo prezentare.
Continue reading “Vipera berus nikolskii – Premieră în județul Prahova”Duminica la pădure – Vipera lui Nikolsky
Duminică am plecat din casă cu gândul să caut Vipera lui Nikolsky. Entuziasmat de vremea făină, m-am hotărât să merg cu prietenii la o pădure, nu foarte departe de București. M-am gândit că deși e abia 5 martie, e suficient de cald și avem șanse.
Continue reading “Duminica la pădure – Vipera lui Nikolsky”