Macrovipera lebetina schweizeri – Vipera din Milos

Îmi doream de mult să ajung în Milos pentru a fotografia una dintre cele mai rare vipere din Europa, Macrovipera lebetina schweizeri.

Am avut nevoie de doi ani ca să realizez că în herping e la fel ca în alte ramuri ale vieții. Dacă nu-ți pierzi mințile, iți pierzi timpul! 🙂

Scriu asta pentru că cele mai frumoase expediții de până acum au fost cele care păreau irealizabile la prima vedere.

În spatele fotografiilor mele cu vipere stau luni întregi de planuri, sacrificii, drumuri interminabile și mai ales fericirea viselor împlinite. Cam asta s-a întâmplat și în cazul expediției din Milos.

Am crezut că o să fie greu să găsesc un nebun care să meargă cu mine 1400km doar ca să fotografiem Macrovipera lebetina schweizeri, dar am găsit trei! Împreună cu Olimpia, Tavi și Ruxi am avut una dintre cele mai frumoase expediții.

Ne-am hotărât să realizăm această tură în afară sezonului turistic, așa că principala noastră problema a fost transportul. Pentru că nu am reușit să găsim legături decente, am mers cu mașina până in Atena, iar mai departe ne-am continuat drumul cu feribotul.

Nici condițiile meteo nu au fost cele mai bune. Vântul a suflat cu putere în primele zile și ne-a încurcat puțin planurile, însă cu temele bine făcute de acasă și cu o bună strategie de căutare adaptată condițiilor meteo, am reușit o tură pe care cu siguranță nu o vom uita.

În căutarea viperei din Milos – Macrovipera lebetina schweizeri

Ajunși în Milos, am pornit să căutăm vipera. E greu să te hotărăști de unde să începi pentru că insula arată minuntat, un fel de paradis al reptilelor.  

Șopârlele erau peste tot, însă îmi doream atât de mult să văd vipera din Milos încât le-am ignorat în prima parte. Am schimbat câteva habitate și am încercat aproape toate locurile recomandate de prieteni.

Spre sfârșitul zilei ne-am gândit să testăm și un loc din estul insulei. În est populația de vipere nu este așa de mare precum cea din vest, dar am considerat că merită să facem o recunoaștere.

Deși am avut sentiment bun de cum văzut locul, eram foarte obosit și nu am putut să mă implic foarte mult în căutări. În timp ce eu mă plimbam pe asfalt și analizăm pietrele și tufele de pe marginea drumului, Olimpia a dat nas în nas cu prima viperă. A strigat la mine, dar când am ajuns în locul cu pricina, doar am auzit cum pufăia dintr-o tufă uriașă și oricât am încercat, nu am reușit să o văd. Norocul nostru a fost că la nici un metru de tufă era un alt exemplar de Macrovipera lebetina schweizeri.

Am visat o iarnă întreagă această specie și nu-mi venea să cred că suntem față în față.

Vipera din Milos (Macrovipera lebetina schweizeri)

Am terminat această ședința foto și am plecat spre oraș. Nu știu alții cum ar fi sărbătorit, dar eu nu puteam să aleg altceva.

Cu prima viperă fotografiată și cu ceva gyros pe masă, m-am relaxat complet și am privit cu alți ochi restul expediției.

A doua zi a început tot cu Macrovipera lebetina schweizeri

În zilele următoare am încercat să ne focusam și pe alte specii prezente pe insulă. Ușor, ușor am început să cunoaștem locurile și să diversificăm tipurile de habitat în care am realizat căutările.  Nu știu cum se face că tot Macrovipera lebetina schweizeri ne ieșea în cale cel mai des, iar ispita unei ședințe foto era prea mare că să rezist.

Pe insulă există și două specii adorabile de gecko. Din fericire am reușit să le întâlnim pe ambele.

Hemidactylus turcicus

Mediodactylus kotschyi

După primele două zile ne-am gândit că ar trebui să fim recunoscători pentru speciile găsite și am considerat că e timpul ofrandelor! 🙂

A venit Paștele! Fără friptură, cozonac și pască ce poți să faci? Noi ne-am gândit să vizităm puțin insula.

În pauză dintre două plaje, mai găseam câte o viperă. Ne doream Telescopus fallax sau Zamenis situla, însă tot Macrovipera lebetina schweizeri ne ieșea în drum. Păi puteam să o lăsăm nefotografiată?

Am continuat turul insulei și am ajuns la Sarakiniko. Acesta este cu siguranță unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut în Grecia.

Încărcați de energia acestui loc minunat, ce credeți că ne-a ieșit în cale? Telescopus fallax? Zamenis situla? Nu! Macrovipera lebetina schweizeri! Au găsit zece exemplare pe durata expediției.

Olimpia a fost în mare formă pe durata acestei expediții și a sesizat fiecare mișcare de pe teren.

Nici Tavi și Ruxi nu au fost mai prejos și împreună am format o echipa tare faină. Pe ei i-am surprins in timpul unei ședințe foto.

Eu m-am chinuit trei dimineți la rând să scot o țestoasă rămasă captivă într-un bazin. Fără succes! Apucăm să o văd și imediat se scufunda. Mauremys rivulata – Specie nouă pentru mine… încă fără poză.

Ah! Era să uit! Să nu credeți că dacă am fost la 1400km distanță de casă, iepurașul a uitat de mine. Nu, nu!

I-am trimis și eu înapoi o îmbrățișare de pe insula, nu l-am lăsat așa!

Bun! Revenind acum la treburi serioase, între atâta distracție și voie bună, am făcut și ceva herping.

Telescopus fallax

O mare bucurie să revăd această specie!

Podarcis milensis

O superbă șopârlă ce poate fi întâlnită în câteva insule din Grecia. Noi am fost fascinați de ea, însă am reușit cu greu să fotografiem câteva exemplare în situ.

Nu puteam să vizităm insula fără să ne facem o poză la Vipera lebetina bar. 🙂

În timpul plimbărilor ne-am adus aminte și de impactul pe care traficul auto îl are asupra speciilor de reptile și amfibieni din întreagă lume. Un exemplar de Macrovipera lebetina schweizeri călcat de mașină, cel mai probabil imediat după ce s-a hrănit cu o pasăre.

În ultima zi am încercat să ne concentrăm atenția pe Zamenis situlă, o specie pe care ne-am dorit foarte mult să o întâlnim. Am vizitat locuri noi din insulă, ne-am încercat norocul chiar și în împrejurimile fermelor, acolo unde se spune că e mai ușor de văzut. Am cerut părerea altor persoane care au vizitat insula și care l-au văzut. Nu a fost să fie. Am rămas cu pesiajele frumoase pe care le-am admirat și cu un pui de Macrovipera lebetina schweizeri pe care l-am găsit sub ultima piatră ridicată în acea seară. 

Ne-am încheiat ziua fotografiind apusul chiar din marginea orașului Adamas.

Ca tot a venit vorba despre Adamas. Un oraș micuț, dar cochet. O poză pe care am realizat-o înainte de plecare.

Și să nu creadă cineva că din Milos am plecat cu mâna goală… pardon, cu mănușa goală am vrut să spun.

Ultimul popas: Bulgaria!

Nu puteam să traversăm această țară fără să aruncăm un ochi și prin curtea ei. Pe drumul de întoarcere am făcut o scurtă oprire și nu a fost în zadar.

Vipera ammodytes

Anguis colchica

Lacerta viridis

Podarcis muralis

Cam asta a fost povestea din Milos. O expediție pe care eu cel puțin nu o voi uita. Pentru finalul articolului am păstrat o poză realizată de Tavi. O imagine de suflet!

Toate cele bune! 🙂