Montivipera xanthina – Vipera otomană – Grecia

Nebunia cu vipera otomană ( Montivipera xanthina ) a început anul trecut în octombrie. Eram în drum spre Bulgaria când mi-a venit ideea și le-am spus prietenilor că vreau să fotografiez cea mai mare viperă europeană. În iarnă, m-am documentat și am bătut planul în cuie.

În Grecia am ajuns vineri după-amiază, împreună cu sora mea Olimpia.  Nu am avut răbdare până a doua zi, așa că după ce ne-am cazat, ne-am tras puțin sufletul și am ieșit în teren.

Testudo hermanni și Testudo graeca

E greu să te hotărăști unde să-ți încerci norocul, când totul arată minunat. La nici doi pași de locul unde am parcat mașina, am găsit câteva țestoase dintr-o specie pe care anul trecut am căutat-o fără succes, Testudo hermanni . Alături de ea și Testudo graeca.

În primele 10 minute, am bifat trei specii, cele două țestoase și un guster vărgat, dar pentru a ne feri de căldură, am părăsit rapid prima zonă. Fiind cu expunere sud-estică, aceasta era puternic încălzită de soare.

Xerotyphlops vermicularis – cel mai mic șarpe european

Ajunși în vârful dealului, Olimpia s-a oprit la o mănăstire, iar eu am găsit o grămadă formată din țigle, așa că mi-am făcut de lucru. De multe ori grămezile de pietre, plăcile culcate pe pământ sau alte obiecte aruncate sunt bune adăposturi pentru vietăți. Așa a fost și în cazul de față. Am găsit câteva exemplare de Xerotyphlops vermicularis, cel mai mic șarpe european. Știam că poate fi întâlnit în această zonă, dar nu credeam că o să-mi iasă în cale așa de repede. Culoarea și dimensiunea lui îl fac la prima vedere destul de greu de deosebit de o râmă. Este una dintre cele mai neobișnuite vietăți pe care le-am văzut, dar și foarte greu de fotografiat.

Pseudopus apodus – șopârla apodă

Chiar dacă trebuia să fie mai mult o recunoaștere a zonei, prima zi devenea din ce în ce mai productivă, așa că am continuat căutările. Ne-am orientat către o latura vestică a dealului, în ideea că acolo soarele a ajuns mai târziu. Decizia a fost una foarte bună pentru că la marginea unei tufe am găsit o șopârlă pe care îmi doream foarte mult să o revăd, Pseudopus apodus.

Da, am scris bine! Pseudopus apodus este o șopârlă, cea mai mare din Europa. Chiar dacă nu are picioare și este adesea confundată cu un șarpe, pleoapele și urechile externe sunt elemente care o trădează. Îmi place foarte mult această șopârlă și mă oftic tare mult că nu este prezentă și în herpetofauna României. 🙂

Nici nu am încheiat bine ședința foto cu șopârla, când am zărit la câțiva metri de noi, în iarbă, o viperă care se încălzea la soare.

Montivipera xanthina

Pentru o secundă m-am temut că o confund și am ezitat să mă bucur din prima. Nu era una mare, așa cum mi-am imaginat, avea aproximativ 35-40 de cm, însă dimensiunea ei era ultimul lucru care mă interesa.

După o primă zi fantastică, în care am fotografiat câteva vietăți faine și am bifat obiectivul principal, Montivipera xanthina, am plecat în oraș, unde am sărbătorit cu un gyros. 😀

A doua zi am ieșit în teren imediat după micul dejun, în ideea că dimineața devreme activitatea e mai mare. În realitate a fost altfel, deși afară se încălzise bine , în prima oră nu am sesizat mișcare. Apoi au început să miște tufele, însă de această dată, nici coadă de viperă, așa că am schimbat locul.

Când am ajuns în noua locație, eram deja obosiți și moleșiți din cauza căldurii, însă am tras puțin de noi. Așa, cât să ne facem măcar o idee despre habitat.  

Acolo am avut surpriza să ne întâlnim cu trei norvegieni care căutau același lucru, viperă otomană. Ne știam de pe Facebook, vorbisem cu ei chiar înainte să plecăm spre Grecia.

Nici nu am apucat bine să ne cunoaștem, când l-am auzit pe unul dintre ei strigând: Ottoman,  Ottoman! Montivipera xanthina stătea colac în frunze, la baza unei stânci. Aveam rucsacul în mașină, așa că nu am avut cum să o fotografiez, însă am apucat să o văd 20-30 de secunde, iar apoi s-a retras rapid sub stâncă. M-am ofticat puțin, dar m-am gândit că în ziua următoare, o să fie probabil în aceiași zonă.

În jurul orei 14, am renunțat la căutări din cauza căldurii și am plecat spre oraș.

Montivipera xanthina a apărut când nu ne mai așteptam

Mai aveam 15 metri până la mașină,  când am văzut cum un pui de gușter vărgat s-a ascuns sub o piatră. Aceștia sunt extreme de rapizi, nu am reușit niciodată să prind unul, așa că m-am gândit că asta e șansa mea. Am ridicat piatra hotărât să-l prind, dar acolo am avut parte un surpriză. Gușterul nu mai era sub piatră, însă ghiciți cine stătea încolăcit? Chiar un pui de viperă otomană (Montivipera xanthina).

În timpul ședinței foto, Olimpia a mai găsit un pui. Cine ar fi crezut că după cinci ore de umblat fără succes, găsim două exemplare chiar înainte să plecăm?

Telescopus fallax – o nouă specie bifată

În ziua a treia ne-am întâlnit cu doi prieteni care erau și ei prin Grecia, Doru și Gabi.

Am ieșit împreună în teren cu gândul să găsim și un exemplar adult de viperă. Am ajuns în habitat, iar la scurt timp după ce am început căutările, l-am auzit pe Doru că ne strigă. Inițial am crezut că avem un nou pui de viperă, însă de această dată ne-am înșelat. După ce ne-am uitat mai bine, am realizat că este vorba despre Telescopus fallax, o altă specie dragă mie pe care m-am bucurat foarte mult să o văd.

Montivipera xanthina – cel mai mare exemplar

Nu am apucat să savurăm bine momentul. În apropierea noastră, într-o crăpătura din stâncă, erau două vipere. Un exemplar adult, mult mai mare și mai gros decât îmi imaginăm că poate fi această viperă și unul mai mic, care a dispărut imediat.

A fost cu adevărat o aventură să realizăm ședința foto. Este de departe cel mai puternic șarpe pe care l-am întâlnit. Avea aproximativ un metru și cântărea 700g, un pachet de mușchi. Mi-e greu să descriu ce sentimente am trăit în preajma ei. 🙂

Am continuat căutările. Am verificat și locul unde o pierdusem pe cea din ziua precedentă, bineînțeles că era tot acolo, întinsă la soare, dar la fel de prudență.

Hemidactylus turcicus

Am mai fotografiat un geko (Hemidactylus turcicus) și am plecat spre oraș.

În a patra zi, am resimțit oboseală și soarele puternic din primele zile, așa că am ales ceva mai lejer.

Ne-am hotărât să ne încercăm norocul într-o zona mult mai sălbatică, dar și frumoasă. Am fost într-un sat părăsit, cu intenția să găsim Malpolon insignitus.

Olimpia a ales hamacul, iar eu am plecat să caut printre ruine. Chiar dacă pe acolo nu era așa mare mișcare, am reușit să văd un exemplar. Acesta nu a stat mult pe gânduri, s-a ascuns imediat într-o tufa care era mare cât casă. Oricât de mult am încercat să-l urmăresc, nu am avut cum să ajung la el.

Am știut că asta a fost singurul cartuș, însă am rămas cu amintirea frumoasă că l-am văzut, chiar dacă nu am reușit să îl fotografiez.

Expediția din Grecia a fost fabuloasă, ne-am atins aproape toate obiectivele. Am revenit în țară și încă mă gândesc la ce minunății am întâlnit pe acolo.

Acum, aștept weekendul. Dacă vremea e bună, plănuiesc o nouă tură, pentru a vedea primul boa de nisip, din acest an.

Toate cele bune!