Dobrogea e frumoasa oricand, dar parca toamna are un farmec aparte. Am revenit in Bucuresti si am adus cu mine mai multe amintiri si cuvinte decat fotografii. Le-am pus pe toate in aceeasi oala si am mai scris o fila in jurnal. Notez aici povestile deosebite, intamplarile de care vreau sa-mi aduc aminte peste ani. 🙂
Prima zi în Dobrogea, sâmbătă – 21/09/2019.
Doar două zile am stat în Dobrogea, însă m-am hrănit cu ele și mi-au ajuns cât pentru o săptămână. M-am trezit sâmbătă, la ora 03:00, iar la 04:00 ieșeam din București. Am calculat astfel încât răsăritul să ne prindă pe pământ dobrogean. Nu am fost singur, am făcut echipa cu Marius Iana, un prieten fotograf, iubitor de natură. El e un bun cunoscător de păsări, iar eu mai știu câte ceva despre șerpi, așa că mai mereu turele realizate împreună sunt faine, complexe. Am plecat cu gândul la balaur, dar bineînțeles că socoteala de acasă, nu prea seamănă cu cea din târg. Cu greu am reușit să fotografiem o viperă, după patru ore de umblat. Un juvenil din acest an, cam cât o monedă de 50 de bani.
Am realizat o mică ședința foto, însă oboseala a început să își spună cuvântul. Ne-am retras la mașină și am plecat cu ochii după alte vietăți, dar mai ales după un loc bun de campare. Nu e greu să găsești un loc bun de campare în Dobrogea, dar e greu să alegi. A fost prima noapte la cort, după foarte multă vreme. În ultimii doi ani am ales mai tot timpul hamacul ,în locul cortului. Acum nu m-am încumetat pentru că în anumite văi, temperatura coborâse la 2-3 grade, cu o seară înainte.
Nici nu ne-am urcat bine în mașină, căci imediat ne-au apărut în cale câteva potârnichi.
Am încercat să mă apropii, dar le-am speriat și au zburat. Am fost atent și am reușit să fur un cadru.
Câțiva metri mai încolo, o fâsă roșiatică nu avea niciun stres. A stat la ședința foto de parcă făcea asta de o viață.
Dobrogea la ceas de seară.
Ne-am văzut în continuare de drum și cum mai aveam vreo două ore până la apus, ne-am gândit să facem încă o plimbare, la pas. Cui nu-i place Dobrogea la ceas de seară?
Aș spune că a fost cea mai bună alegere a zilei. Am rămas uimit câtă viață era în jurul nostru. Mișunau toate vietățile pământului! Îmi doream să oprească puțin timpul, să nu apună soarele.
Cu ochii după pelicani, aproape că era să nu observ un șacal care a trecut pe lângă noi.
A fost atât de rapid și de timid, a dispărut imediat în vegetația de aceeași culoare. Mi-am adus aminte de povestea mea cu șacali, una dintre cele mai frumoase întâmplări din Dobrogea… ce spun eu din Dobrogea, cu siguranță e una dintre cele mai frumoase întâmplări din viață.
Nu am avut foarte mult timp pentru nostalgie, timpul se scurgea, lumina scădea din ce în cea mai serios, iar activitatea parcă devenea și mai intensă.
După apus
Soarele a apus, așa că ne-am retras spre locul de campare. Când credeam că nimic nu se mai poate întâmpla, în calea ne-a apărut o frumusețe de broască. I-am făcut rapid un portret, la lumina lanternelor.
Că să fiu sincer, am realizat rapid acest portret pentru că eu eram deja cu gândul la mâncare. Știam că Marius a pregătit o mâncare de mazăre cu curry, așa că abia așteptăm să ajungem la mașină.
Pe drum, ne-am întâlnit iar cu un șacal. Era la 20 de metri în față noastră, ne-a lătrat fix că un câine, iar apoi a fugit. Nu am scăpat de ei nici când am montat corturile. Doi șacali au stat și ne-au analizat, erau cam nemulțumiți că urmează să-și împartă teritoriul cu noi.
Temperatura a scăzut brusc, așa că o mâncare caldă a picat extraordinar de bine.
Iar după masă? Speram noi să mai facem o plimbare, să căutăm amfibieni, dar nu am putut să facem asta. M-am înfofolit și m-am băgat în cortul meu, în sacul de dormit. Am adormit pe la ora 21, dar la 23 m-au trezit chiuiturile șacalilor. Am vrut să-i înregistrez, însă nu se auzea foarte bine din cort, iar afară era prea frig ca să mai ies. Poate nu mă credeți că era frig…
Urletele lor le am înregistrate de dată trecută, atunci când am stat la pândă.
Duminică – 22/09/2019
Nu pot să mă laud că am dormit genial, recunosc că mi-a fost cam frig, dar parcă mi-a fost dor de o seară la cort. Când m-am trezit, Marius era deja pe câmp, cu ochii după păsări. L-am însoțit rapid. Am sărit peste micul dejun și am plecat să căutăm lighioane. Eram optimiști pentru noua zi, aveam în plan să continuăm căutările de balaur. Pentru că încă era foarte rece afară, am tras puțin de timp și am aruncat un ochi la pescărușii aflați pe malul marii. Printre ei am găsit unul deosebit.
Cu șerpii nu prea am avut noroc. Am încercat trei locații, dar fără succes. Am găsit o groază de exuvii de Natrix și de Doli, însă nimic care să aibă legătură cu balaurul. Au trecut mai bine de doi ani de la ultima noastră întâlnire, dar eu am răbdare. 🙂
Până data viitoare,
Toate cele bune!