Gecko – prima populație din București!

Apariția primei populații de gecko în mijlocul orașului este surpriza anului pentru mine, atunci când vorbim despre herpetofauna României.

Nu am mai scris de ceva timp pe blog, dar aseară nu prea am dormit și am rumegat mult acest subiect. Mi-am adus aminte de tot ce mi-a spus Vlad în ultimii ani și de cum era sigur că în România o să apară populații de gecko. Ne-am tot uitat noi prin porturile din Giurgiu și Oltenița, cu ochii după aceste vietăți, însă fără succes. A mai existat ici-colo câte o semnalare, dar niciodată nu au existat semne de o populație stabilă, așa cum s-a întâmplat în cazul de față.

Continue reading “Gecko – prima populație din București!”

Herping de calitate și sacrificiu – 2018

Vineri seară am văzut primii fulgi de zăpadă și a fost momentul în care am realizat că sezonul de herping 2018 s-a închis. Am stat apoi zeci de minute și m-am tot gândit la expedițiile din acest an. Mi-au trecut prin cap multe imagini și parcă nu îmi vine să cred câte s-au întâmplat, dar mai ales cât de repede se încheie anul. Aș spune eu că a fost unul greu, cu multe realizări frumoase, dar greu! Deși am fotografiat primul șarpe pe 1 ianuarie la Vadu și mă așteptăm să fie un an bogat, în realitate am muncit mult pentru fiecare fotografie.

Continue reading “Herping de calitate și sacrificiu – 2018”

Marmota (Marmota marmota) – Întâlnire surpriză în Munții Făgăraș

Marmota (Marmota marmota) și vipera comună (Viperă berus) au fost cele două specii faine pe care le-am fotografiat sâmbătă, în Munții Făgăraș.

Am ajuns acolo speriat de temperaturile ridicate din sudul României, temperaturi care m-au făcut să renunț la visele cu balaurul din Dobrogea sau la cele cu febletea mea neagră din Dâmbovița.

Continue reading “Marmota (Marmota marmota) – Întâlnire surpriză în Munții Făgăraș”

Viperele din județul Cluj – Iulie 2018

Vipera ursinii rakosiensis

Sfârșitul săptămânii trecute m-a prins tare nehotărât. Mi-a fost greu să aleg între o drumeție prin Dobrogea sau una prin Bucegi, așa că am plecat după viperele din județul Cluj.

După o primăvară capricioasă, fără realizări extraordinare (excluzând aici expediția din Milos) și doar două ture ceva mai faine vara aceasta, în Bulgaria și în Dobrogea, excursia după viperele din județul Cluj mi-a prins foarte bine. Mi-a plăcut atât de mult încât m-am hotărât să scriu din nou pe blog, după o pauză de două luni.

Continue reading “Viperele din județul Cluj – Iulie 2018”

Macrovipera lebetina schweizeri – Vipera din Milos

Îmi doream de mult să ajung în Milos pentru a fotografia una dintre cele mai rare vipere din Europa, Macrovipera lebetina schweizeri.

Am avut nevoie de doi ani ca să realizez că în herping e la fel ca în alte ramuri ale vieții. Dacă nu-ți pierzi mințile, iți pierzi timpul! 🙂

Scriu asta pentru că cele mai frumoase expediții de până acum au fost cele care păreau irealizabile la prima vedere.

În spatele fotografiilor mele cu vipere stau luni întregi de planuri, sacrificii, drumuri interminabile și mai ales fericirea viselor împlinite. Cam asta s-a întâmplat și în cazul expediției din Milos.

Continue reading “Macrovipera lebetina schweizeri – Vipera din Milos”