Sacalul auriu (Canis aureus) – Povestea mea dobrogeana

Sacalul este pentru mine unul dintre cele mai fascinante animale din Romania, l-am indragit de la prima interactiune pe care am avut-o cu el. In 2014 eram prin Muntii Macinului cu cortul, iar pe la miezul noptii am avut musafiri. Sacalii urlau de mama focului prin imprejurimi. Au urmat apoi multe nopti prin Lunca Dunarii sau prin Bulgaria in care am adormit cu urletele lor.

Prin decembrie 2018, in lipsa serpilor intrati la hibernat, am inceput sa fotografiez mamifere. M-a prins rapid microbul, iar apoi au urmat doua luni in care am alergat dupa mistreti, caprioare, cerbi, mufloni etc. E drept ca incepusem de prin ianuarie sa ma gandesc si la sacali, dar nu prea indrazneam sa visez la o tura foto dedicata lor. La inceputul lui martie am plecat intr-o recunoastere prin Dobrogea, fara sa-mi imaginez ce va urma.

Au fost patru weekenduri nebune in care am renuntat la tot pentru sacali. Stiam cat de greu va fi, dar in acelasi timp stiam ca fiecare tura pe care o fac ma va aduce mai aproape de ei.  🙂

Am trait experiente atat de frumoase incat nu puteam sa nu scriu o fila in jurnalul meu despre asta.

Saptamana I – Prima intalnire cu sacalul

Asa cum am scris si mai sus, in primul weekend al lunii martie am plecat intr-o recunoastere. Am batut Dobrogea de la sud la nord si am cercetat cu privirea toate campurile pe care le-am intalnit.

Prima care mi-a iesit in cale a fost coana vulpe. Abia rasarise soarele cand am zarit-o in gura viuzinii.

Vulpe (Vulpes vulpes)

A urmat un mistret.

Mistret (Sus scrofa)

Iar apoi tot ce s-a putut.

Gusterul (Lacerta viridis)
Testoasa dobrogeana (Testudo graeca)
Brandusa (Crocus chrysanthus)
Deditei (Pulsatilla montana subsp. balkana)
Deditei (Pulsatilla montana subsp. balkana)

Nici Ella nu a scapat de poze.

Ea m-a insosit in doua dintre cele patru ture si este persoana care stie cel mai bine cat de mult mi-am dorit sa fotografiez sacalii. Imi stie atat bucuriile, dar si frustrarile pe care le-am avut. Stia si cata oboseala am acumulat, iar cand nu era cu mine in teren ma suna ca sa se asigure ca nu adorm la volan sau ca ma trezesc la orele halucinante pe care mi le setasem. Multumesc! 🙂 A fost primul om pe care l-am sunat sa-l anunt cand am reusit.

Sambata nu prea am avut succes cu sacalii, dar a fost o zi faina, asa ca seara am sarbatorit cu un burger corespunzator.

Duminica am schimbat locatia si am plecat spre o zona pe care mi-au recomandat-o mai multe persoane. Aici au inceput sa apara si primele semne bune.

Mai mult cu ochii spre pamant, era sa ratez sacalul ce dormea linistit la marginea stufului. Desi era destul de departe fata de mine, am reusit doar o fotografie pentru ca apoi s-a speriat si a fugit.

Sacalul auriu (Canis aureus)

Atat de incantat am fost de aceasta intalnire incat mi-am promis ca o sa revin in zona cu temele facute.

Saptamana II – Dezamagire sau o lectie buna de invatat?

Doar cinci zile am stat departe de Dobrogea si am trecut iar Dunarea. Nu puteam sa plec altundeva cu gandul la toti sacalii faini care ma asteaptau acolo. 😁

Am crezut ca ma intorc cu temele facute, dar realitatea din teren a dat cu mine de pamant. Credeam ca stiu unde o sa-i gasesc, unde sa stau la panda, cum o sa-i fotografiez… nici gand. Am plecat cu Aurel si Cristi si am ajuns in zona inainte de rasarit, moment in care urlau peste tot prin jur. Ne-am asezat unde am crezut noi ca e mai bine si am asteptat vreo doua ore, nimic. Am incercat la pas, nimic! Am incercat din masina, nimic! Am umblat toata ziua dupa ei si abia am reusit sa vedem doua exemplare. Unul a disparut imediat in vegetatie, iar al doilea era in capatul celalalt al pamantului. 😂

Sacalul (Canis aureus)

A fost momentul in care am realizat ca sunt mult mai prudenti decat mi-am imaginat, dar mi-am dat seama si ca trebuie sa fac asta singur pentru ca in doi sau mai multi e foarte greu sa te ascunzi eficient. Am hotarat ca o sa ma duc in Dobrogea oricat e nevoie ca sa ii fotografiez. 😁

Nu ne-am ascuns eficient, dar macar ne-am distrat. A fost o placere sa ies in teren cu ei.

Si sa nu credeti ca nu ma avut parte si de peripetii.

Dar si de momente simpatice.

Popandau (Spermophilus citellus)
Potarniche (Perdix perdix)
Starc cenusiu (Ardea cinerea)

In plus, m-am ales cu o imagine tare faina. Acel moment apasator al zilei in care soarele apune, furtuna incepe, iar tu intelegi ca e timpul sa-ti lasi coltul tau de natura si sa te intorci la civilizatie.

 

Saptamana III – Primele semene ca sunt pe drumul cel bun

In al treilea weekend m-am hotarat sa ii caut si mai serios, asa ca am plecat in Dobrogea de vineri dupa-amiaza. Am ajuns inainte de rasarit si am avut timp sa ma plimb putin. Nici nu mi-am imaginat ca in tot acest timp, un amic ma privea si fotografia din departare. Ce mica e lumea! 🙂

Multumesc Marius petru poza!

Prima seara am incheiat-o fara sacali, dar am fotografiat berze si un apus fain. A si am gasit si cateva vizuini, las aici o poza pentru cei care nu stiu cum arata.

Barza alba (Ciconia ciconia)

Vizuina de sacal

Sambata dimineata am iesit in teren la rasarit, dar nu era miscare, asa ca am renuntat si am plecat sa caut serpi. Am sperat la o reintalnire cu balarul… nu a fost sa fie.

Testoasa dobrogeana (Testudo graeca)

Seara am revenit la marea provocarea. Nu stiu cum se face ca atunci cand ma indreptam catre locul de panda, sacalul era deja acolo. Initial nu m-a vazut, insa dupa ce am declansat primul cadru m-a remarcat si a fugit.

Sacalul (Canis aureus) – O intalnire care mi-a schimbat toata starea. 🙂

M-am ascuns apoi in vegetatie desi simteam cumva ca din moment ce m-a vazut nu o sa revina prea curand in zona. Asa a fost, nu a mai venit, dar nu am stat degeaba.

Erete de stuf (Circus aeruginosus)

Pe drumul spre masina, dupa ce soarele apusese, nu imi imaginam ca as mai putea intalni ceva de fotografiat…

Pelicanul cret (Pelecanus crispus)
Asa imi incepeam diminetile 🙂

Duminica dimineata am incercat iar. Am ajuns in teren la ora 4, iar dupa ce mi-am gasit locul potrivit, ce credeti ca s-a intamplat? Am adormit! 😁

M-am trezit cand a inceput sa se lumineze si am fost fascinat de ce se intampla. Treceau pe deasupra mea stoluri de pelicani, de lebede si de gaste. Rapitoarele survolau terenul cu ochii dupa mancare. Prin jurul meu se plimbau rate si fazani, brostele cantau in baltile de reproducere, iar in departare auzeam cum urla sacalii. A fost un moment special pe care mi-e greu sa-l descriu aici, dar pe care l-as repeta oricand pentru ca am fost probabil mai conectat cu natura ca niciodata.

Califar alb (Tadorna tadorna)
Gasca de vara (Anser anser)

Sacalul a aparut fix dupa rasarit. A trecut fara sa ma simta, insa era cu spatele spre mine si nu reuseam sa-l fotografiez. Se indrepta catre stuful din fata, iar cand mi-am dat seama ca nimic nu ii schimba directia, m-am panicat si m-am ridicat usor din vegetatie. M-a simtit imediat si s-a intors pentru o secunda… apoi a disparut in stuf. Am ramas cu aceasta imagine, dar si cu o mare implinire sufleteasca.

Sacalul auriu (Canis aureus)

Saptamana IV – Intalnirea cu sacalul

Cand m-am hotarat sa-mi incerc norocul si in ultimul weekend al lunii martie, cei apropiati s-au convins ca sunt nebun, dar asa cum am scris si pe Facebook, eu cred ca asta e cheia succesului. Sa fii nebun si sa tragi pentru ce iti doresti!

Am plecat singur de aceasta data, nu doar la panda ci in toata excursia.

Prima incercare – sambata dimineata. La un moment dat a aparut un iepure. I-am vazut blana prin vegetatie si am avut emotii uriase, am crezut ca se apropie sacalul.

Iepure de camp (Lepus europaeus)

A doua incercare – sambata seara. Cand ma pregateam sa ma asez, am vazut sacalul. Bineinteles ca m-a observat si el pe mine si dus a fost. Am stat pana la apus, nimic. A fost poate cel mai dificil moment dintre toate pe care le-am trait in aceste ture. M-am descurajat pentru ca il urmaream deja de patru weekenduri si era evident ca ceva nu e bine. Cu siguranta ma aflam in locul potrivit pentru ca eram inconjurat de urme, iar in plus il vazusem deja de patru ori in aceasta zona, dar era ceva in neregula la mine.

Duminica am plecat iar la panda. Camuflat mai bine ca niciodata si hotarat sa nu mai declansez pentru alta vietate in afara de sacal, m-am asezat linistit la locul meu.

Nici nu se luminase bine cand din partea dreapta am sesizat miscare. De aceasta data nu mai era iepurele, era sacalul si nu singur, in pereche. I-am vazut cum traversau campul si urmau sa ajunga in fata mea. Am avut doua secunde in care sa ma gandesc ce sa fac. O alegere grea pentru ca stiam cat de precauti sunt si ma temeam ca zgomutul aparatului ar putea sa-i indeparteze.  Am prins totusi curaj si am declansat.

Sacalul auriu (Canis aureus)

Imediat s-au uitat la mine, iar apoi au plecat.

Sacalul auriu (Canis aureus)

Mi-am dat seama ca nu au fugit speriati ci doar au plecat precauti. Incepusem sa-i cunosc, stiam cum fug atunci cand se sperie. Daca de obicei m-as fi lasat dus de val si m-as fi ridicat sa mai apuc un cadru pana se indeparteza, acum m-am calmat si am decis sa raman nemiscat, in speranta ca vor veni din nou.

Nu a trecut mult timp si au aparut iar, de aceasta data mai curiosi. Ea a venit mult mai aproape de mine. Parca stia ca lumina e potrivita si in felul asta imi indeplineste un vis. 🙂

Sacalul auriu (Canis aureus)

Aceasta a fost povestea celor patru weekenduri in care am fost plecat in cautare sacalilor. Pentru mine nu a fost doar despre fotografie, a fost si o lectie de viata. O lectie prin care mi-am demonstrat din nou ca perseverenta aduce rezultate. 🙂

Toate cele bune!

Leave a Reply