Dobrogea e frumoasa oricand, dar parca toamna are un farmec aparte. Am revenit in Bucuresti si am adus cu mine mai multe amintiri si cuvinte decat fotografii. Le-am pus pe toate in aceeasi oala si am mai scris o fila in jurnal. Notez aici povestile deosebite, intamplarile de care vreau sa-mi aduc aminte peste ani. 🙂
Sambata – 21/09/2019
Doar doua zile am stat in Dobrogea, insa m-am hranit cu ele si mi-au ajuns cat pentru o saptamana. M-am trezit sambata la ora 03:00, iar la 04:00 ieseam din Bucuresti. Am calculat astfel incat rasaritul sa ne prinda pe pamant dobrogean. Nu am fost singur, am facut echipa cu Marius Iana, un prieten fotograf, dar mai ales iubitor de natura. E un bun cunoscator de pasari, iar eu mai stiu cate ceva despre serpi, asa ca mai mereu turele realizate impreuna sunt faine, complexe. Am plecat cu gandul la balaur, dar bineinteles ca socoteala de acasa nu prea seamana cu cea din targ. Cu greu am reusit sa fotografiem o vipera, dupa patru ore de umblat. Un juvenil din acest an care era cam cat o moneda de 50 de bani.
Am realizat o mica sedinta foto, insa oboseala a inceput sa isi spuna cuvantul. Ne-am retras catre masina si am plecat cu ochii dupa alte vietati, dar mai ales dupa un loc bun de campare. Nu e greu sa gasesti un loc bun de campare in Dobrogea, dar e greu sa alegi. A fost prima noapte la cort dupa foarte multa vreme. In ultimii doi ani am ales mai tot timpul hamacul in locul cortului. Acum nu m-am incumetat pentru ca in anumite vai, temperatura coborase la 2-3 grade cu o seara inainte.
Nici nu ne-am urcat bine in masina, caci imediat ne-au aparut in cale cateva potarnichi.
Am incercat sa ma apropii, dar le-am speriat si au zburat. Am fost atent si am reusit sa fur un cadru. 😀
Cativa metri mai incolo, o fasa rosiatica nu avea niciun stres. A stat la sedinta foto de parca facea asta de o viata.
Ne-am vazut in continuare de drum pana am ales locul potrivit pentru campare, dar cum mai aveam vreo doua ore pana la apus, ne-am gandit sa facem inca o plimbare la pas. Cui nu-i place Dobrogea la ceas de seara?
As spune ca a fost cea mai buna alegere a zilei. Am ramas uimit cata viata era in jurul nostru. Misunau toate vietatile pamantului, imi doream sa opreasca putin timpul, sa nu apuna soarele.
Cu ochii dupa pelicani, aproape ca era sa nu observ un sacal care a trecut pe langa noi.
Atat de rapid si de timid, dispare imediat in vegetatia de aceeasi culoare. Mi-am adus aminte de pe povestea mea cu sacali, una dintre cele mai frumoase intamplari din Dobrogea… ce spun eu din Dobrogea, cu siguranta e una dintre cele mai frumoase intamplari din viata. 🙂
Nu am avut foarte mult timp pentru nostalgie, timpul se scurgea, lumina scadea din ce in cea mai serios, iar activitatea parca devenea si mai intensa.
Soarele a apus, asa ca ne-am retras spre locul de campare. Cand credeam ca nimic nu se mai poate intampla, in calea ne-a aparut o frumusete de broasca. Am realizat rapid un portret la lumina lanternelor.
Ca sa fiu sincer, am realizat rapid acest portret pentru ca eu eram deja cu gandul la mancare. Stiam ca Marius a pregatit o mancare de mazare cu curry, asa ca abia asteptam sa ajungem la masina.
Pe drum, ne-am intalnit iar cu un sacal. Era la 20 de metri in fata noastra, ne-a latrat fix ca un caine, iar apoi a fugit. :))) Nu am scapat de ei nici cand am montat corturile. Doi sacali au stat si ne-au analizat, erau cam nemultumiti ca urmeaza sa-si imparta teritoriul cu noi.
Temperatura a scazut brusc, asa ca o mancare calda a picat extraordinar de bine.
Iar dupa masa? Speram noi sa mai facem o plimbare, sa cautam amfibieni, dar nu am putut sa facem asta. M-am infofolit si m-am bagat in cortul meu, in sacul de dormit. Am adormit pe la ora 21, dar la 23 m-au trezit chiuiturile sacalilor. Am vrut sa-i inregistrez, insa nu se auzea foarte bine din cort, iar afara era prea frig ca sa mai ies. Poate nu ma credeti ca era frig…
Urletele lor le-am inregistratde data trecuta, atunci cand am stat la panda.
Duminica – 22/09/2019
Nu pot sa ma laud ca am dormit genial, recunosc ca mi-a fost cam frig, dar parca mi-a fost dor de o seara la cort. Cand m-am trezit, Marius era deja pe camp, cu ochii dupa pasari. L-am insotit rapid. Am sarit peste micul dejun si am plecat sa cautam lighioane. Eram optimisti pentru noua zi, aveam in plan sa continuam cautarile de balaur. Pentru ca inca era foarte rece afara, am tras putin de timp si am aruncat un ochi la pescarusii aflati pe malul marii. Printre ei am gasit unul deosebit.
Cu serpii nu prea am avut noroc. Am incercat trei locatii, dar fara succes. Am gasit o groaza de exuvii de Natrix si de Doli, insa nimic care sa aiba legatura cu balaurul. Au trecut mai bine de doi ani de la ultima noastra intalnire, dar eu am rabdare. 🙂
Pana data viitoare,
Toate cele bune!