Dobrogea e frumoasa oricand, dar parca toamna are un farmec aparte. Am revenit in Bucuresti si am adus cu mine mai multe amintiri si cuvinte decat fotografii. Le-am pus pe toate in aceeasi oala si am mai scris o fila in jurnal. Notez aici povestile deosebite, intamplarile de care vreau sa-mi aduc aminte peste ani. 🙂
Continue reading “Dobrogea – Poveste cu parfum de toamnă”Șacalul auriu (Canis aureus) – Povestea mea dobrogeană
Șacalul este pentru mine unul dintre cele mai fascinante animale din România, l-am îndrăgit de la prima interacțiune pe care am avut-o cu el. În 2014, eram prin Munții Măcinului cu cortul, iar pe la miezul nopții am avut musafiri. Șacalii urlau de mama focului prin împrejurimi. Au urmat apoi multe nopți prin Lunca Dunării sau prin Bulgaria, în care am adormit cu urletele lor.
Continue reading “Șacalul auriu (Canis aureus) – Povestea mea dobrogeană”