Ceață şi cerbi – Povestea unui răsărit magic

O dimineață cu ceață şi cerbi, cam tot ce îmi puteam dori la începutul noului an. Întâmplarea a avut loc pe 2 ianuarie, iar momentele au fost atât de frumoase încât au intrat în rândul poveştilor mele de suflet.

Am visat mult la aşa ceva, mai ales că îmi doream cadre cu cerbi comuni, specie pe care o văd rar.

Ne-am întâlnit iarna trecută, atunci când am fotografiat ciute. Apoi a fost perioada boncănitului din toamnă, când am petrecut seri prin pădure ascultându-le spectacolul, dar aceștia nu au ieşit din desişuri. Din când în când am mai prins câte un sulițar rătăcit, dar niciodată un cerb adult, un exemplar care să aibă coarne frumoase.

Sfârşitul lui 2020 m-a prins cu gândul la ei. Era ultima zi a anului şi mă gândeam cât de mult mi-ar plăcea să fotografiez cerbi comuni. Cum nu aveam planuri de petrecere pentru revelion, am stabilit cu Marius să plecăm după cerbi chiar pe 1 ianuarie. Am făcut asta, dar fără noroc. Am traversat pădurea pe întuneric, prin noroi până la glezne, iar când am ajuns la câmpul unde speram să-i găsesc la masă, acolo era de fapt arătură şi nu am văzut nici picior de cerb. Erau cu toții pe altă latură a pădurii, am văzut ulterior sute de urme pe cealaltă lizieră. A fost puțin frustrant, dar măcar am făcut mişcare, proba de 10km prin noroi. 😅

Am ajuns acasă obosit, fără planuri de o nouă ieşire, dar am văzut că doar pentru a doua zi se mai anunța vreme bună, iar apoi urma un val de ploi. Asta ne-a motivat să ieşim iar în teren, însă de data aceasta am schimbat pădurea. Ştiam că urmează să mergem într-un loc bun şi ne aşteptam să vedem multe animale, dar suprafața era foarte mare şi nu ştiam unde vor fi, cât de departe de noi.

Am ajuns pe teren când începuse să se lumineze uşor, iar la câteva zeci de metri de noi erau căprioare. Apoi, Marius a scanat câmpul prin binoclu şi l-am auzit: “Sunt cerbi, ciute și căprioare în depărtare!”

Erau foarte departe, dar ştiam că ni se întâmplă lucruri bune. Nu ştiu cum se face, dar de multe ori vin animalele spre noi. Aşa a fost şi acum. Am văzut prin obiectiv cum 16 ciute au plecat pe direcția noastră. Ne-am pregătit pentru şedința foto. Speram doar să nu îşi schimbe direcția şi să mai întârzie puțin, lumina era încă foarte slabă. Din stânga noastră veneau ciutele, în dreapta era răsăritul şi tot acolo se formase şi un val de ceață. I-am spus lui Marius: “Se lasă cu lumină frumoasă şi cu cețucă, aşa cum îmi place mie. Hai să vedem ce iese!”

A apărut şi un cerb în spatele ciutelor, iar emoțiile erau din ce în ce mai mari. Acestea sunt momentele despre care am povestit şi în trecut, cele în care nimic altceva nu mai contează.

Am tras un cadru pe direcția lor, însă nu am vrut să exagerez, mă temeam să nu mă dau de gol.

Au intrat apoi în zona cu lumină faină şi cu ceață. Se plimbau, alergau, se jucau… au fost momente magice acolo. Le-am urmărit mult prin obiectiv şi mai declanșam din când în când. Nu îmi doream doar să le am pe card, urmăream să surprind câteva momente care să exprime libertatea lor, bucuria vieții.
Erau destul de aproape şi nu reuşeam să le am pe toate în cadru, aşa că am aşteptat să treacă prin dreptul meu. Uneori mă mai mişcam când sesizam ceva interesant prin jur şi în tot acest timp eram cu ochii şi la cerb.

Pe deasupra noastră s-a tot învârtit un corb. Nici acesta nu a scăpat de poze.

Cerbul a devenit sceptic şi s-a oprit. M-am întors către el şi am tras, deşi nu era încă în valul de ceață. Mi-am dat seama că s-a prins de ceva. Câteva secunde mai târziu s-a retras liniştit în pădure.

 

 

Ciutele se retrăseseră şi ele spre pădure şi părea că povestea se încheiase.

Apoi, am observat că se apropia de noi un alt cerb. Nu îmi dau seama dacă era nervos sau doar se juca, dar a făcut un mic spectacol.


La scurt timp au apărut în preajma lui și câteva ciute.

S-au retras în pădure, iar noi am stat și am admirat totul în liniște.

Am încheiat dimineața fotografiind  o căprioară fără o ureche și o ciută de lopătar, iar aceasta a fost una dintre cele mai frumoase zile petrecute în natură.

Eu vă mulțumesc dacă ați ajuns până aici şi o să revin curând cu alte poveşti.

În încheiere las un colaj cu speciile de cervide din România.

Toate cele bune!

Padurea din poveste – un an prin tinutul magic

Padurea din poveste exista, am descoperit-o anul trecut si inca nu m-am saturat de ea. Nu a fost dragoste la prima vedere, parea pustie si nu prea imi placea la inceput, dar m-am incapatanat sa ma duc iar si iar, pana cand ne-am imprietenit. Am descoperit potecile frumoase si m-a imbratisat cu atmosfera ei faina. Mi-a scos in cale cele mai simpatice animale si m-a ajutat sa-mi limpezesc mintea in momentele dificile. Continue reading “Padurea din poveste – un an prin tinutul magic”