Mistretul cu colti de argint

“Mistretul cu colti de argint” a fost una dintre poeziile mele preferate in copilarie. Au trecut anii si poezia inca mi-e draga, iar pasiunea pentru mistreti a ramas si ea. Ne-am tot intalnit in ultimii doi ani si pot sa spun ca am avut ocazia sa realizez cateva fotografii faine, dar intalnirea de pe 29 decembrie le-a intrecut pe toate.

Catalin e un bun prieten, un mare iubitor de natura care stie bine padurile de pe langa Plopeni si se intalneste mereu cu mistreti si ursi. De multa vreme ma tineam sa fac o tura impreuna cu el, dar abia sambata am reusit.

Imi imaginam ca o sa ne plimbam prin padure, ca probabil o sa vedem un mistret in departare, greu de fotografiat printre copaci si maracinisuri. Adevarul e ca am vazut un mistret, ca a fost greu de fotografiat printre maracini, dar am stat fata in fata poate mai bine de cinci minute. I-am distins silueta in tufele din marginea potecii si am incercat sa realizez cateva fotografii. Focalizarea automata nu a putut sa treaca de cei cativa metri de maracini care ne separau, asa ca am incercat un focus manual. Nu a iesit mare lucru nici asa, dar cumva aici nu e despre fotografie. E despre emotia pe care o ai atunci cand te intalnesti cu natura, cand simti ce inseamna salbaticia. Dupa ce am savurat momentul, ne-am hotarat sa ne vedem in continuare de drum. Foiala noastra l-a speriat si uite asa a aparut surpriza, acesta a iesit din maracini impreuna cu alti cinci indivizi si au trecut in mare viteza pe langa noi. Nu exagerez cu nimic atunci cand spun pe langa noi pentru ca au trecut la maxim doi metri. Un moment pe care nu cred o sa-l uit curand si o emotie pe care nu as putea sa o descriu nici in alte 1000 de caractere. Au facut apoi o bucla prin tufe si au traversat poteca.

Eu nu am reusit sa ii fotografiez, dar Catalin a reusit sa surprinda unul.

Pe drumul de intoarcere, ne-am intalnit iar cu turma de mistreti, iar de aceasta data nu ne-au simtit si am apucat sa fotografiez unul printre copaci. Evident ca nu e cea mai buna imagine, nu se compara cu cele pe care le-am realizat in vara prin Dambovita sau Dobrogea, dar din punct de vedere al experientei traite depaseste cu mult toate celelalte intalniri.

mistret
Mistretul cu colti de argint 🙂

E ultimul post pe blog din acest an, asa ca va doresc un 2019 cu multe iesiri faine in natura.

Toate cele bune! 🙂

Leave a Reply