Am umblat prin multe păduri în ultimii ani, dar dintre toate, una mi-a rămas în suflet. Am început să o descopăr în 2020 si de atunci am fost de multe ori pe cărările ei, iar în timp am adunat o mulțime de aventuri, de imagini și de povești.
Atunci când vorbesc cu Marius și planificăm o tură, avem denumirile noastre pentru fiecare loc de acolo. La stejarul tăiat, la baloți, linia cu stejarul, drumul cu jderul, drumul din păduricea de salcâm și multe altele.
2023 – Mamifere, șerpi și lumea păsărilor
Deși am fost mai mereu prins, în 2023 mi-am optimizat bine timpul. Am învățat să mă adaptez la zonele frecventate, dar și la mișcările pe care animalele le fac în funcție de anotimp.
Dacă în 2016 fotografiam reptile și amfibieni, iar în 2018 am făcut primii pași spre mamifere, anul acesta am descoperit lumea păsărilor. A fost fantastic! După doi ani mai dificili, anul acesta mi-am regăsit plăcerea nebună de a ieși în natură, de a trage de mine fără să simt oboseala sau alt efort, iar asta s-a întâmplat datorită dimineților și serilor petrecute pe malul bălților, în preajma păsărilor.
Șerpi, țestoase și flori – Dobrogea de primăvară
Primăvara e numai bună pentru plimbări prin Dobrogea, după șerpi, țestoase și flori.
Entuziasmat de toate întâlnirile frumoase pe care le-am avut luna aceasta, marți mi-am făcut curaj și am plecat în Dobrogea. Cu 15 specii de reptile și amfibieni observate în ultimele trei săptămâni, am plecat optimist la drum.
Nu e ușor să găsești șerpi, știam asta încă de când m-am apucat de fotografiat herpetofauna României, dar pentru că vreme se anunța plăcută, mi-am propus să revăd trei specii pe care le îndrăgesc mult: balaurul dobrogean, vipera cu corn și țestoasa dobrogeană.
Continue reading “Șerpi, țestoase și flori – Dobrogea de primăvară”