Expediția din Deșertul Negev a fost un vis împlinit, asta pentru că mereu am fost fascinat de viperele care se îngroapă în nisip,
Am plecat singur, dar mi-am îndeplinit visul cu ajutorul lui Shani, un amic care locuiește în Be’er Sheva, cel mai mare oraș din Deșertul Negev.
Shani este un fieldherper grozav, dar și un mare iubitor de natură. Galeria foto de pe Flickr spune tot.
Liza, iubita lui, este un om fain și gătește un mic dejun senzațional, iar Shimmy este unul dintre cei mai frumoși câini pe care am avut ocazia să îi văd.
Am zburat către aeroportul Ben Gurion, iar de acolo am schimbat două trenuri până am ajuns la locul de întâlnire, gara din Be’er Sheva .
Tot peisajul era nou pentru mine, de la clădiri, vegetație, până la păsările pe care le puteai observa prin oraș.
Am văzut și mamifere interesante, însă nu am putut să le fotografiez pentru că am avut cu mine doar obiectivul macro, din lipsa de spațiu în bagaj.
Am început aventura în Deșertul Negev
Deși planul inițial era să mergem noaptea prin deșert, ne-am hotărât să ne încercăm norocul mai devreme. În jurul orei 16:00 am ieșit în teren și imediat am găsit o șopârlă.
Am mers apoi pe dunele Deșertului Negev, dar până la lăsarea întunericului am găsit doar urme.
Am învățat că în deșert, herpingul este complet diferit față de Europa.
Nu cauți specia direct, trebuie să înveți să recunoști urmele, să îți dai seama dacă sunt recente, iar apoi e o treaba de răbdare și atenție.
E greu să umbli prin deșert, atât căldura, cât și dunele pe care trebuie să le urci și să le coborî, te solicită foarte mult. Nu sunt foarte înalte, însă e o adevărată aventură să urci prin nisip.
După ce apune soarele, Deșertul Negev prinde viață. Încep să miște atât mamiferele, cât și reptilele. Doi pași am făcut și am văzut un gecko.
Cerastes cerastes – primul obiectiv din Deșertul Negev
Nici nu am apucat bine să mă bucur de el, când l-am auzit pe Shani. Tocmai găsise prima viperă.
Era la 50m distanță și nu știam exact pe care găsit-o, însă am alergat până acolo ca un nebun.
Era Cerastes cerastes, un șarpe uimitor!!! Mă uităm la ea și nu-mi venea să cred că sunt acolo, m-am ciupit că să fiu sigur că nu visez.
E frumoasă și calmă. Nu se mișcă de la locul ei decât dacă o atingi, în rest poți să îi faci câte poze vrei. Am avut însă ocazia să văd și un atac, iar acesta este foarte rapid și precis. 🙂
Mi-a fost greu să mă despart de ea, Shani tot încerca să-mi explice că noaptea e lungă, că mai avem lucruri de văzut și că o să mai găsim și alte exemplare.
Căutările continuă
Următorul șarpe întâlnit a fost Lytorhynchus diadema, un șarpe inofensiv.
Știam că acesta nu este veninos și că nu muscă, dar parcă tot am avut o reținere în preajma lui.
M-am simțit că la prima mea tură herp, atunci când îmi era puțin teamă de șarpele de apă.
Cine ghicește ce șarpe stătea liniștit pe nisip, la doi pași de acesta?
Al doilea exemplar Cerastes cerastes.
Mi-am propus să găsesc și eu o viperă, așa că am început să caut urme.
La scurt timp am găsit unele care păreau fresh și le-am urmărit timp de 10 minute, până când în cale mi-a apărut vipera.
Era cam agitată și m-am mulțumit doar să o filmez cu telefonul.
În timp ce filmam și eram uimit de spectacolul realizat de viperă, Shani a mai găsit două. Una parțial îngropată în nisip și una ascunsă în tufă.
După ce se lasă seara, aceste vipere ies din găurile în care se ascund de căldură din timpul zilei și caută cel mai bun loc pentru a se îngropa în nisip și a aștepta prada.
Cameleonul din copac
O noapte plină de Cerastes cerastes, dar ce s-a întâmplat cu cealaltă viperă pe care o căutăm?
Îngrijorat puțin că au trecut câteva ore și nu am găsit-o, Shani a sunat un amic specialist (un fel de Vlad al nostru, omul care le știe pe toate).
Acesta i-a spus că o să fie greu de găsit pentru că tocmai s-a încheiat sezonul lor de împerechere și sunt puțin retrase.
Ne-am pierdut speranța pentru prima seară și ne-am întors la mașină.
Pe drumul de întoarcere, am văzut foarte mulți gecko, o nouă specie de șarpe, dar și un cameleon.
Acesta a fost surpriză serii. L-am găsit exact în copacul despre care am povestit mai sus.
Cred că am stat 15 minute și am admirat minunăția de cameleon.
Lângă mașină am găsit un Lytorhynchus diadema diferit de primul. Un morph pe care nici măcar Shani nu l-a mai întâlnit până acum.
Am încheiat o prima seară frumoasă și grea. După șapte ore de mers pe dune, eram atât de obosit încât mi-am pierdut mănușa și umblăm ca un robot.
A doua zi în Deșertul Negev
A doua zi am revenit în deșert, la prânz. Era foarte cald, însă ne-am propus să căutam varanul de deșert (Varanus griseus).
Acesta poate fi întâlnit doar ziua, atunci când căldură este insuportabilă.
Pe drum, am găsit un exemplar călcat de mașină, dar ne doream un exemplar viu. Nu este rar in Deșertul Negev, este doar discret.
Urmele lui erau peste tot, așa că timp de 2-3 ore nu am făcut altceva decât să îl căutăm cu ochii după ele. Pe unele le pierdeam, altele se opreau în găuri, așa că nu am avut succes.
Cum căldura nu e prietena mea cea mai bună, iar afară erau 40 de grade, a fost greu să rezist pe timpul zilei. Doar entuziasmul că mă aflu într-un loc nou, m-a făcut să nu renunț.
Dacă nu am avut noroc cu varanul, ne-am gândit să schimbăm locul și am încercat o altă zona a deșertului Negev, la un kilometru distanță de granița cu Egipt.
Acolo am găsit cel mai fin nisip pe care l-am văzut vreodată, dar și câteva șopârle extrem de rapide.
Am plecat mai departe și am ajuns într-o zona diferită că relief. Era plin de baze militare și de canale ce reprezintă adevărate capcane antropice pentru șerpi, mamifere și chiar păsări.
Cerastes vipera – Vedeta zilei
Înainte de lăsarea serii, am revenit la dunele din prima zi cu speranța să găsim cea de-a două viperă pe care mi-o doream.
Am început căutările și deși temperatura era mult mai bună decât în prima zi, activitatea a fost foarte slabă. În primele ore am văzut mulți gecko, dar nici măcar un șarpe. M-am bucurat să văd însă lângă mine un mamifer interesant, pe care din păcate nu am apucat să-l fotografiez. Jaculus jaculus.
Oboseală și-a spus cuvântul, așa că plimbarea noastră a devenit din ce în ce mai grea.
Târziu în noapte, am zărit ceva urme care păreau de Cerastes vipera, cealaltă viperă pe care mi-o doream din deșert.
Shani era optimist, însă eu nu am putut să mă bucur, mă temeam că o să pierdem urma fără să o găsim.
După 10 minute de urmărit semnele de pe nisip, am văzut-o. Nu era mai lungă de 10-12cm, dar era grăsuță.
Chiar daca nu am avut ocazia sa o vad si ingropata, doar cu ochii afara, a fost un moment fantastic!
Zece ore a durat excursia, insa a meritat din plin.
Am părăsit Deșertul Negev, dar am continuat continuat căutările
În a treia zi, am părăsit Deșertul Negev și ne-am îndreptat către centrul țării, acolo unde ne-am întâlnit cu un alt fieldherper, Lior.
Nu am avut timp să vizitez orașe sau alte obiective turistice, îmi doream să mai găsesc încă două specii de viperă: Echis coloratus și Daboia palaestinae.
Cu ajutorul lui Lior, am găsit-o repede pe cea din urmă, iar în apropierea ei, era și un Eryx jaculus.
De asemenea, tot acolo am văzut și Agama stellio.
Pentru Echis coloratus ne-am încercat norocul atât într-o zona bună de flip din împrejurimile Ierusalimului, cât și noaptea la road cruising. Fără succes! Nu am găsit-o.
De-a lungul drumului, am văzut multe gazele și vulpi, dar și un scorpion care era mare cât palmă. Nu știu din ce motive, activitatea șerpilor a fost foarte slabă.
Singurul de care am avut parte, a fost Rhynchocalamus melanocephalus.
Credeam că e ușor să faci road cruising, dar ochii obosesc după prima ora și această activitate devine din ce în ce mai greu de practicat.
Ultima zi am petrecut-o cu Shani și familia lui, la un grătar. Inclusiv în curtea lor am văzut o specie nouă de șopârlă. Am crezut inițial că este Podarcis muralis și nu am fotografiat-o. Acasă am citit că Podarcis muralis nu există acolo, așa că încă nu știu ce șopârlă era.
Am încheiat expediția din Israel cu multe specii noi pentru mine, dar și cu o groază de amintiri faine.
Așa cum obișnuiesc prietenii mei să spună:
“Luăm doar fotografii, lăsăm doar urmă pașilor!!!”
